BRD Năstase Țiriac Trophy: Lucas Pouille este primul finalist al probei de simplu

ATP Turnee

Francezul de 22 de ani, Lucas Pouille este primul finalist al turneului de la București. Pouille l-a învins în semifinale pe Federico Delbonis cu 7-6(4) 6-3, după un meci care a durat 1 oră și 39 de minute. 

Primul set a fost decis la tie-break, după ce niciunul dintre jucători nu a reușit să convertească șansele de break avute. Pouille a reușit să câștige primul set grație unui procentaj mai bun la punctele câștigate cu primul serviciu (83% față de 73%) .

În al doilea set francezul a reușit să facă primul break, păstrând avantajul până la finalul meciului. Pouille va juca în finală împotriva învingătorului din meciul Fernando Verdasco- Guillermo Garcia-Lopez, meci care se joacă la această oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *