Novak Djokovic este pentru a șasea oară în finala turneului de la Indian Wells, Rafael Nadal părăsește turneul cu fruntea sus

Novak Djokovic l-a învins pe Rafael Nadal cu 7-6(5) 6-2 și s-a calificat în finala turneului de la Indian Wells. Este a șasea finală pentru sârb la acest turneu, singura pierdută fiind cea din 2007, la Rafael Nadal.

În finală, Novak Djokovic îl va întâlni pe Milos Raonic. În precedentele cinci întâlniri, canadianul a reușit să câștige un singur set, în 2014 pe zgura de la Roma. Milos Raonic l-a învins în semifinale pe David Goffin cu 6-3 3-6 6-3.

Nadal a început meciul la serviciu și a reușit să facă break în game-ul următor, conducând cu 2-0. Djokovic a revenit și până la 6-6, în primul set, s-a mers cu serviciul. Djokovic a dominat în tie-break, conducând cu 5-2 dar spaniolul a revenit și a egalat. Un rever care s-a oprit în fileu i-a adus sârbului primul set.

„Primul set a fost decis doar de unul sau două puncte, al doilea set a fost strâns. La mijlocul setului doi am reușit să fac break și am jucat foarte bine ultimele trei game-uri. Sunt fericit că am câștigat acest meci, mai ales că am jucat cu unul dintre cei mai buni jucători din istorie.” a declarat Djokovic.

În setul doi Nadal și-a câștigat mai greu serviciul, game-urile pe serviciul spaniolului fiind mult mai lungi decât cele pe serviciul sârbului. Djokovic a reușit break-ul la 4-2, după ce forehand-ul spaniolului de la mingea de break s-a oprit în fileu. Sârbul a păstrat avantajul până la final, reușind să câștige ultimul game al meciului tot pe serviciul lui Nadal, după ce a convertit a șasea minge de meci.

„Cred că am jucat bine un set și jumătate, el a fost mai bun la final. Am avut șansa mea în primul set, am simțit că am jucat un tenis foarte bun. Din păcate, am făcut câteva greșeli cu forehand-ul.“ a declarat Nadal.

Novak Djokovic va avea șansa duminică să câștige al cincilea său titlu la Indian Wells, iar Nadal pleacă cu fruntea sus de la Indian Wells. Pentru spaniol este cel mai bun turneu din acest an, Nadal reușind să ajungă în semifinală după ce a salvat o minge de meci în optimi cu Alexander Zverev și l-a învins pe Kei Nishikori în două seturi în sferturi.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *