Marius Copil l-a învins pe Blaz Rola în Cupa Davis

Marius Copil l-a învins pe Blaz Rola cu 7-5 6-3 7-6(5), România conducând Slovenia cu 1-0 după primul meci.

Blaz Rola a reușit să facă break în primul game al meciului, convertind prima șansă avută. Marius Copil a revenit, în game-ul următor, a reușit să câștige pe serviciul slovenului și să egaleze la 1. Ambii jucători și-au câștigat mai apoi serviciul până la scorul de 6-5 pentru român. O greșeală neforțată a slovenului la prima minge de set, i-a adus lui Marius primul set, după 47 de minute. Marius a servit mai bine în primul set, câștigând 85% din punctele jucate cu primul serviciu, slovenul  având un procentaj de doar 51%.

În setul doi, Marius Copil a reușit să facă break și a condus cu 4-2, după ce a convertit șansa avută cu un passing din alergare, acesta fiind unul dintre cele mai frumoase puncte ale meciului. Românul a păstrat avantajul până la final și a câștigat setul 2 după un game în care a servit 3 ași.

În setul trei, Blaz Rola a condus cu 2-1 și 40-15, dar Marius Copil a revenit și a reușit să egaleze la 2. Setul a fost decis la tie-break, câștigat de român cu 7-5. 

„Am început foarte greu, am avut emoții mari. Chiar dacă sunt răcit și nu am putut juca cel mai bun tenis al meu, mă bucur că am reușit să aduc primul punct.” a declarat Marius. 

În al doilea meci al zilei, Adrian Ungur (193 ATP) îl va întâlni pe Grega Zemlja (181 ATP).

Statistica meciului

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *