2 Februarie: Ziua în care Roger Federer a devenit numărul 1 ATP

ATP Istoria tenisului

302 săptămâni a ocupat Roger Federer primul loc în clasamentul mondial, mai mult decât orice alt jucător. Pe 2 februarie 2004, Roger Federer ocupa pentru prima dată locul 1 ATP.

Federer câștigase Australian Open, al doilea său turneu de Mare Șlem după Wimbledon 2003. Victoria împotriva spaniolului Juan Carlos Ferrero din semifinale, îi aducea elvețianului și urcarea în clasament până pe prima poziție.

În finală, Federer l-a învins pe rusul Marat Safin cu 7-6 6-4 6-2. „Ce  început minunat de sezon, am câștigat Australian Open și am devenit numărul 1.” declara emoționat Federer.

Pentru mai mult de patru ani (237 săptămâni), până în vara lui 2008, Federer a rămas pe primul loc. În iulie 2009 și în iulie 2012, elvețianul a revenit în fruntea clasamentului pentru câteva luni.

ATP a realizat în 2012 un filmuleț, după ce Roger Federer a depășit recordul lui Pete Sampras și a devenit singurul jucător din istorie, care a fost mai mult de 286 săptămâni numărul 1 mondial.

Embed from Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *